Când am zis să rămâi, am vrut de fapt să pleci

Capture

Rămâi.

Am zis acum mult timp să rămâi și ai rămas. Te-ai ținut de cuvânt. Dar nu fizic. Ai rămăs rahatul din capul meu la care mă gândesc în timp ce un alt tip mă sărută. Ai rămas ultimul gând pe care îl am atunci când mă uit la desene înainte să dorm în brațele vreunui idiot pe care numai eu știu unde l-am găsit. Ai rămas lacrimile pe care le beau în timp ce ascult un jeg de piesă, demnă de pizde suferinde, rănite în dragoste de puleți a căror preocupare principală e să și-o bage în toate târâturile cu țâțe mari.

Ai rămas, al dracului nesimțit, că te-ai cusut cu fir chirurgical la mine-n suflet și ai uitat să scoți firele. Am zis de atâtea ori că vin să le scoți, dar nu am suportat să mă uit la tine gândindu-mă cu gust amar, de bilă, în gură, că te-ai sărutat cu vreo ștoarfă agățată la 4 dimineața, într-un bar, care-ți făcea ochi dulci, și ți-a scris numărul de telefon cu ruj roz sidefiu, pe-un șervețel jegos.

Ai rămas tremuratul pe care îl am cu gândul că nu pot să mai scap de tine din toți pereții camerei mele. Am zis că iau calciul pe care tot de la tine îl am, dar s-a pus praful pe el la fel cum se pusese praful pe sentimentele noastre în ziua în care nu ți-ai mai suflecat cămașa de două ori, ci de trei. Atunci am știut că o să te ții de cuvânt și-o să rămâi același zâmbet spart, într-un colț, cu buze groase și dureroase.

Ai rămas înjurăturile în miez de noapte pe care ți le arunc, prin casă, în gând, în timp ce încerc să mă țin atât de ocupată încât să uit cum să-ți rostesc numele. Și ai rămas în toate culorile curcubeului de înjurături pe care mi le șoptesc din ziua în care m-a mâncat pielea să mă uit cu poftă la ochi de bețiv.

Ai rămas mahmureala din viitor, de la 40 de ani, când o să fiu atât de bătrână încât doar dacă o să mă uit la un pahar de bere o să mă îmbăt. Ai rămas durerea de cap pe care o savurez printre pahare, scrumiere și idioți care-mi inundă retine ca niște seriale proaste din anii 90, la care ne uitam și ne țineam de mâini, murdari de făina cu care făceam prăjituri pline de calorii.

Ai rămas ciorba de vacă, cu legume, mâncată după 2 zile de înfometare. Mâncată cu atât poftă de parcă ar fi vreo ambrozie, de parcă mi-ar da superputeri. De parcă mi-ar da superdureri.

Am zis să rămâi și tu ai zis că o să pleci. Dar nu știai că o să pleci și-o să rămâi. Mi-ar fi plăcut să pleci de tot cum pleacă oamenii fără să anunțe, când zic că se duc după pâine și intră în gură de șarpe. Pleacă. Mi-ar plăcea să fiu singură. Singură de minciunile idioate pe care mi le-ai băgat pe gât despre idolatrizare, iubire și fidelitate. Spală-te la gură de gagica aia de ieri.

Gagica asta ți-a rămas impregnată pe buze ca un semn de naștere.

Advertisements

Leave a comment

Filed under Genul epic

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s