Când am zis să rămâi, am vrut de fapt să pleci

Capture

Rămâi.

Am zis acum mult timp să rămâi și ai rămas. Te-ai ținut de cuvânt. Dar nu fizic. Ai rămăs rahatul din capul meu la care mă gândesc în timp ce un alt tip mă sărută. Ai rămas ultimul gând pe care îl am atunci când mă uit la desene înainte să dorm în brațele vreunui idiot pe care numai eu știu unde l-am găsit. Ai rămas lacrimile pe care le beau în timp ce ascult un jeg de piesă, demnă de pizde suferinde, rănite în dragoste de puleți a căror preocupare principală e să și-o bage în toate târâturile cu țâțe mari.

Ai rămas, al dracului nesimțit, că te-ai cusut cu fir chirurgical la mine-n suflet și ai uitat să scoți firele. Am zis de atâtea ori că vin să le scoți, dar nu am suportat să mă uit la tine gândindu-mă cu gust amar, de bilă, în gură, că te-ai sărutat cu vreo ștoarfă agățată la 4 dimineața, într-un bar, care-ți făcea ochi dulci, și ți-a scris numărul de telefon cu ruj roz sidefiu, pe-un șervețel jegos.

Ai rămas tremuratul pe care îl am cu gândul că nu pot să mai scap de tine din toți pereții camerei mele. Am zis că iau calciul pe care tot de la tine îl am, dar s-a pus praful pe el la fel cum se pusese praful pe sentimentele noastre în ziua în care nu ți-ai mai suflecat cămașa de două ori, ci de trei. Atunci am știut că o să te ții de cuvânt și-o să rămâi același zâmbet spart, într-un colț, cu buze groase și dureroase.

Ai rămas înjurăturile în miez de noapte pe care ți le arunc, prin casă, în gând, în timp ce încerc să mă țin atât de ocupată încât să uit cum să-ți rostesc numele. Și ai rămas în toate culorile curcubeului de înjurături pe care mi le șoptesc din ziua în care m-a mâncat pielea să mă uit cu poftă la ochi de bețiv.

Ai rămas mahmureala din viitor, de la 40 de ani, când o să fiu atât de bătrână încât doar dacă o să mă uit la un pahar de bere o să mă îmbăt. Ai rămas durerea de cap pe care o savurez printre pahare, scrumiere și idioți care-mi inundă retine ca niște seriale proaste din anii 90, la care ne uitam și ne țineam de mâini, murdari de făina cu care făceam prăjituri pline de calorii.

Ai rămas ciorba de vacă, cu legume, mâncată după 2 zile de înfometare. Mâncată cu atât poftă de parcă ar fi vreo ambrozie, de parcă mi-ar da superputeri. De parcă mi-ar da superdureri.

Am zis să rămâi și tu ai zis că o să pleci. Dar nu știai că o să pleci și-o să rămâi. Mi-ar fi plăcut să pleci de tot cum pleacă oamenii fără să anunțe, când zic că se duc după pâine și intră în gură de șarpe. Pleacă. Mi-ar plăcea să fiu singură. Singură de minciunile idioate pe care mi le-ai băgat pe gât despre idolatrizare, iubire și fidelitate. Spală-te la gură de gagica aia de ieri.

Gagica asta ți-a rămas impregnată pe buze ca un semn de naștere.

Leave a comment

Filed under Genul epic

Love internship

E greu să fii tânăr în societatea de astăzi. Cauţi job, găseşti internship, cauţi relaţie, ţi se dă ceva casual, fără etichete. Înveţi că nu are rost să mai cauţi, lucrurile vin de la sine şi dacă nu vin e bun şi internship-ul, adaugi la CV. La fel şi în cazul casualităţii. Ai ce primeşti, nu ce vrei, aşa merg lucrurile acum.

Era frig, genul ăla de zi în care auzi jumătate dintre cunoscuţi plângându-se de frigul de afară. Te plimbai şi îţi trăgeai mucii, trebuia să ajungi la facultate. Nu erai fascinat de ce se facea acolo, dar era ceva de făcut, îţi umpleai timpul cumva, mai bârfeai cu colegă-tu. Trivialităţi .

Ajungi, ai întârziat dar nimeni nu bagă de seamă. Profesorul proiectează imagini cu pisoiul lui, toate fetele se joacă Mahjong, colegă-tu de bancă stă pe Facebook.

“Ce zici, mă? La ora asta se vine? M-am plictisit ca naiba de ăsta şi pisica lui, Năsturel. Serios, de o oră vorbeşte despre nenorocita aia de pisică. Eu zic că ar trebui să se însoare cu ea şi basta. Ni la tine ce deşucheat eşti. Ce ai păţit?”

“Vai, cât poţi să vorbeşti!”, spui în timp ce-ţi dai geaca de pe tine şi te trânteşti zgomotos în scaun.

“Dar ce-ai, frate?

“Sunt frustrat. Depun CV-uri peste tot şi nimic. Bag picioarele, o să mor de foame iarna asta, iar trebuie să mă rog de bunică-mea să îmi pună bani pe card”.

“Bagă-te, bă, în internship-uri că te angajează după câteva luni”

“Unde papucii mei ai auzit gluma asta? Asta e o minciună nesimţită. Te duci acolo şi îţi aruncă muncă în spinare, faci cafele şi cu ce te alegi, tipule?”

“Păi, cu experienţă. Apropo de experienţe, cum merge cu gagica aia? Cum o chema? Blonda cu cercel în nas?”

“Nadina”

“Ce nume idiot! De ce nu i-au pus numele Adina? Nadina e atât de penibil”

“Tu crezi că mă interesează numele ei? Ai văzut ce fund are”, ai spus şi ai mimat o formă de clepsidră.

Profesorul îşi termină ora, probabil cu gândul la Năsturel, care îl aştepta cuminte acasă. E ciudat efectul pe care îl are singurătatea asupra noastră. Ne face onanişti, schizofrenici, ne face să credem că putem să citim gândurile animalelor, din casele noastre şi din locurile prin care ne perindă trupurile.

Te-ai îmbrăcat mai repede ca oricine din clasă şi ai tulit-o cu tovarăşul tău. V-aţi dus la panoul cu anunţuri ca să vă uitaţi de vreun job, ceva, orice. Acolo era o tipă care făcea acelaşi lucru.

“Mamă, cine e asta?”

“Nu ştiu, nu mă interesează. Uite caută ăştia de la firma asta de publicitate cunoscută intern. Haide să aplicăm!”

“Oare la ea putem să aplicăm pentru un internship?”

S-a întors înspre voi cu un zâmbet asemănător cu interiorul unui măr vechi-putred. Ţi se părea de o aroganţă mistică, dar tot era frumoasă. Da, vrei să fii viitor copywriter şi tot ce poţi să faci atunci când o descrii este să spui că e frumoasă. Bravo, frăţică!

Colegă-tu începe să se plictisească de citit afişe, aşa că îţi face semn că pleacă. Tu îl ignori, la fel cum ai început să ignori panoul. “ Dacă ar fi un produs ar mai trebui să mă chinui să o vând cuiva?” , ai gândit .

“Dacă cine ar fi un produs?”, întreabă ea.

Da, asta ai făcut, amice. Ai gândit fix cu voce tare, ţi-am spus că eşti cam nătărău.

“Eşti mut sau surd? “, insistă.

“Ambele”, ai zis în spirit de glumă.

Bravo, acum I se pare că eşti şi tocilar. Ce glume de clasa a şaptea!

“Eşti cam perspicace, enervant de perspicace. Şi, cum m-ai vinde?”

“Nu te-aş…”

“Haide, să lăsăm treaba cu traficul de carne vie. Dacă aş fi un produs, ce produs aş fi şi cum m-ai vinde?”, zise curioasă.

“Dacă ai fi un produs ar trebui mai întâi să te încerc. Să fac un case study, poate să te încerce şi altcineva, poate să mă uit”

“Eşti pervers. Îmi place, eu sunt Geanina”

“În ce an eşti?”

Îţi râde în faţă. Ce lache eşti!

“Anul III. La secţiunea la care tu sigur nu ai reuşit să intri”, a zis şi şi-a aprins o ţigară pe hol, lângă panou. Unde nu ai voie să faci asta. Tocilarul tău interior se abţinea să îi spună că o să o păţească dacă o prinde cineva. Dacă vă prinde cineva. Dar ce păr frumos are ! Tocilarul tău începe să se potolească, dar Ăl din Pantaloni începe să se agite.

“Auzi, nu cred că…”

“Aoleu, eşti din-ăla? Care dă cu gura?”, zise şi râse de parcă râdea de un copil care-a căzut pe scări. Satanic.

 

Leave a comment

Filed under Genul epic

Perle de text din întuneric

Un text de căcat. Sunt un nimic. Îndepărtez tot. Mănânc căcat. Am crezut că mă iubeşti. Că ştii ce persoană urâtă ştiu eu că sunt. Nu, nu sunt destul de bună pentru tine. Uneori te mint, alteori mă port oribil. Ai dreptate, ai avut dreptate de la început, sunt superficială şi, de fapt, mediocră. Am obosit să mă mai mint că pot să mă schimb. Nu, nu pot să mă schimb. Am încercat, am încercat şi nu sunt eu. Ştiam că odată ce ajungi să cunoşti cine sunt, nu o să mă mai iubeşti. Nu o să faci decât să mă urăşti. Nici să mă omor nu merit, nu merit ceva atât de uşor. Sunt un om care merită să se înece în propriul căcat. Nu o să vezi textul ăsta niciodată pentru că ştim amândoi că te-ai săturat de textele mele.

Ştiu că e un loc pentru oamenii ca mine, ştiu că e un loc unde oamenii care se urăsc atât de tare se duc ca să putrezească. Ăla se numeşte mintea mea. Acolo orice jignire e nimic pe lângă ce deja cred despre mine. Să fiu mai explicită: sunt o pesimistă idealistă care a vrut să cunoască pe cineva care ar înţelege un asemenea om. Care ar putea să accept schimbările de stări, care ar putea să facă totul roz într-o minte atât de tulbure de mucegai şi sânge fiert. Am crezut. Dar nu fac decât să te fac să te urăşti, să te îndepărtez şi, cel mai probabil, să pleci. Scriu textul ăsta cu sila de mine. Sunt mediocră şi, dacă ar exista un iad, nu ar fi suficient de însângerat şi dureros pentru cineva cu atâta ură.

Te-am mânjit cu atâta căcat şi atâtea prostii încât nu o să poţi să te speli vreodată. O să rămână mirosul meu de scursură pe tine, niciun parfum, oricât de scump nu o să poată să şteargă mirosul ăla de târfă dramatică de pe tine. Cel mai mult mă mint pe mine, îmi spun adesea: nu sunt o târfă, sunt cuminte, vreau să mă căsătoresc cu tine, să avem copii, o să fim fericiţi. Dar, ştiu foarte bine, că nimeni, niciodată nu a fost fericit cu adevărat alături de mine. O să ne căsătorim şi, cel mai probabil, în ziua nunţii o să îţi pară rău că ai vrut să o faci. O să te răzgândeşti şi o să pleci. O să fie ziua în care te saturi de toate ifosele mele, de toate pretenţiile şi cerinţele mele. O să fie ziua în care o să te simţi mai liber decât ai fost vreodată. Iar eu o să rămân singură să explic tuturor că e vina mea. Chiar am vrut adesea să mă omor, dar, e un chin mai mare să trăiesc. Am făcut rău multor oameni, m-am răzbunat, dar pe tine te-am distrus doar pentru că te iubesc. Nu am făcut-o conştient. În primele luni, păreai să mă iubeşti, m-am speriat de dragostea ta şi am respins-o. Acum mă respingi tu. O să vină ziua în care o să te găsesc în braţele altei tipe şi ştii ce? O să ştiu că o merit. O merit pentru că sunt o târfă care merită numai să sufere. Şi, de ce nu? Pentru că asta îmi place. Am făcut-o de atâtea ori încât o ştiu pe de rost. Durează puţin timp să ascund ce jeg de om sunt, dar atunci când iese la suprafaţă, oh! Atunci când iese jegul, trebuie să freci bine ca să-l scoţi. Târfele erau arse pe rug, poate , în secolul nostru, ce mi se întâmplă mie e un fel de. E un fel de ars pe rug.

Te-am distrus. Deschide ochii bine şi realizează că stai în casă cu o nebună. O nebună care te-a idolatrizat, dar totuşi, te-a schimbat. O nebună care crede că l-a găsit pe ĂLA. Sufletul de pereche al căcatului. Ei bine, s-a înşelat pentru că nu eşti o muscă. Şi florile, sau aşa am auzit eu, nu cresc din căcat. Or creşte din bălegar, dar din căcat nu. Nu sunt suficient de bună pentru tine. Nu sunt suficient de bună pentru tine. Nu sunt. Nu mă pot schimba. Nu pot să nu fiu EU. Nu pot. Măcar de ar înţelege cineva ce se întâmplă cu mine. Nu sunt perfecta, dar nici mediocră. Nu o să fiu niciodată femeia pe care o cauţi. Eu sunt doar o târfă cu tupeu. O târfă manipulatoare care nu merită nici măcar un şiret de la tenisul tău. Aş vrea să păţesc ceva rău, să mă îmbolnăvesc şi să scapi de ciuma asta. Uneori mă gândesc dacă nu aştept să mor. Serios, poate Bacovia avea dreptate. Poate nu suntem meniţi decât să murim. Ce carieră? Ce procreere? Nu sunt suficient de bună, nu sunt în măsură să judec pe nimeni. Am ieşit din cel mai urât canal. Put a tupeu de ţărancă.

Leave a comment

Filed under Genul epic

FURT! Monstrul care fură umanitatea loveşte din nou

Atunci când te sărut îmi vin în minte comparaţii de teapa lui Eminescu. E adevărat, habar nu am ce fel de praf de Zeus ai aruncat în prima mea băutură băută cu tine în dugheana aia de club. Mi-ai stricat piuliţele din creier şi mi le-ai reglat pe cele din suflet. Hey, să nu spui nimănui de toate dăţile în care mi-ai văzut partea umană. Femeile puternice sunt cunoscute drept scorpii făr’ de suflet sau osânză. Nu le spune oamenilor de toate dăţile în care am plâns şi-am râs şi-am fost inocentă, şi-am fost copilă. Păstrează-le pentru tine.

Nu trece o zi fără să mă îndrăgostesc din şi din nou de glumele tale acide, de ochii tăi, de zâmbetul tău din colţ şi de ursuzenia tipică. Uneori, când ne certăm există un omuleţ în capul meu care-mi şopteşte încet în ureche: “E al tău, uite cât de mult îi pasă. Însemni ceva pentru el. Cât se agită!”. Dar şi omuleţul ăla sadic a ajuns să te iubească. Cum e să iubeşti o nebună? E greu, trebuie să recunoşti. N-o să ţi-o vând pe aia clasică “sunt nebună după tine” pentru că eu sunt nebună pentru tine sau nebuna pentru tine. Pentru că, să fim serioşi, majoritatea femeilor care au un bărbat numai al lor o iau niţel razna. Trebuie să fie doar al lor, atenţia lui trebuie să fie doar a lor, ochii, buzele, până şi cureaua sau cămăşile sunt tot ale lor. De asta, imediat cum pleacă el de acasă ea se scaldă în cămăşile lui. Ca o feline, ca o felină vrea să îşi marcheze teritoriul. E nebună.
Te mângâie mereu pe gât în timp ce te sărută. Felina asta vrea mirosul tău pe tine, ca de fiecare dată când nu eşti lângă, o parte din tine să fie mereu acolo.

Sunt posesivă, sunt tâmpită, melodramatică şi, parcă scoasă din telenovela. Îmi sare ţandără instant la fiecare chichiţă, te ocărăsc şi te mustrez la fiecare chestiuţă. Mă oftic dacă pierd, în orice formă ar fi asta. Dar, reuşeşti cumva să îmblânzeşti scorpia şi să o faci să zâmbească şi să se simtă ca un întreg. Am citit un citat interesant: “Nu ai nevoie de cineva care să te întregească. Tu eşti un întreg”. Din păcate, eram ca un gol ambulant până să vii tu şi să umpli golul. Da, eşti pervers. Te gândeşti la prostii. Dar, până la urmă, porneală sau nu, m-ai întregit. Şi, de fiecare dată, când îţi atingi buzele cărnoase de pielea mea albă cadaverică, acest mic monstru se umanizează puţin câte puţin. Eşti cel mai uman. E prostesc să spui asta despre un om, dar nu toată lumea îşi permite să simtă. Iar tu mi-ai permis să simt cum simţi. Monstrul refuză să iasă afară. Numai în zilele cu nori pentru că atunci, pentru că numai atunci vrea să îţi fure umanitatea.

Leave a comment

Filed under Genul epic

Un motan care nu înţelege cum “funcţionează” oamenii  

DSC_1121[2]

Nu înţelegeţi ce spun acum, probabil credeţi că miorlăi pentru că îmi e foame, sete sau vreau să fiu mângâiat pe burtică. Am observat cât sunteţi de scârboşi, uneori îmi e frică să cer de mâncare. Vă urmăresc peste tot ca să văd dacă vă spălaţi pe labele alea lipsite de păr pe care am înţeles că le numiţi “mâini”. Nu aveţi perniţe şi femele voastre insistă să îşi coloreze ghearele. Nu înţeleg de ce. Dacă mă întrebi pe mine, arată odios. Femelele voastre secretă feromoni şi, totuşi, ţin să împută aerul cu un lichid care se află în sticluţe de diferite culori.

Da, te-am urmărit în baie. De ce insişti să îţi tunzi părul de pe corp? Acum arăţi ca un pui de vrăbiuţă. Crede-mă. Eu ştiu cum arată puii de vrăbiuţă. Nu înţeleg multe lucruri la tine, sclavule. Îţi laşi părul să crească în cap, iar mustăţile ţi se preling pe jumătate de faţă. Ca să nu mai vorbesc de faptul că nu prea ştii cum să mănânci. Încerc să îţi tot arăt, dar insişti să mă dau jos de pe masă. Îţi tot repet că îţi foloseşti limba greşit atunci când…mănânci. Şi nu numai.

V-am urmărit ritualul de împerechere. Al tău şi-al femelei tale. Ţineţi musai să vă spălaţi boturile şi corpul înainte de act. De ce nu vă spălaţi după? Un sfat. Enerveaz-o înainte, apuc-o de ceafă, fă-ţi treaba şi gata. Sunteţi dezgustători. De cele mai multe ori după ce vă împerecheaţi dormiţi aşa. Asudaţi, plini de salivă. Voi chiar nu ştiţi să trăiţi. Sunteţi barbari.

Vă tot acoperiţi corpul cu cârpe. Aveţi una şi în baie, mă şterg de urină şi fecale pe ea. De ce ţineţi să vă îmbrăcaţi în cârpe? Dacă vă e frig pentru că nu aveţi păr, de ce nu îl lăsaţi să crească? Sunteţi stupizi.

Am nevoie de voi pentru că m-aţi întemniţat în casa asta. Trebuie să îmi schimbaţi mizeria, să îmi puneţi mâncare, apă şi să mă scărpinaţi şi iubiţi când vreau eu. Aş vrea, totuşi, să vă spălaţi mai mult pe corp. Şi, încă un lucru. Nu sunteţi flexibili deloc. În loc să vă spălaţi cu limba, folosiţi o substanţă oribilă, care se prelinge pe corp. “Apă” o numiţi. Insistaţi să mă spălaţi şi pe mine cu lichidul Satanei, mă agit, dar cedez până la urmă. Sunteţi simpatici când vă chinuiţi prea tare.

Conversaţia pe care o am cu voi sună aşa:

“Ce e, pisicuţă?

“Mauuuu!”

“Cine e pisicuţa mea?”

“Maaauuu”

“Ce vrea pisicuţa mea?”

“Miorlaaau”

Dar, în realitate, acest “Miorlau” rezumă jumătate din ce am spus până acum. Sunteţi încă prea aborbiţi de drăgălăşenia noastră. Un ultimul lucru şi mă duc să mă tolănesc: de ce mâncaţi atât de bine şi nouă, pisicilor, ne daţi uscăciunile alea? În seara în care am fost la veterinar, o pisică de acolo, Kitty, mi-a şoptit că e făcută din mortăciuni. Vă bateţi joc de noi?

Gata. Ştiu că nu mă înţelegi. Probabil crezi că sunt în călduri şi d-asta miorlăi atât. În realitate, torc şi te judec. Miauuu!

 

 

Leave a comment

Filed under Genul epic

Love internship

O altă tentativă de short story sau roman. “Love internship” este despre joburi, dragoste şi prietenie. Cum să fii într-o relaţie de probă timp de trei luni şi apoi partenerul să decidă dacă te vrea în viaţa lui. Să treacă printr-un love internship.

 

E greu să fii tânăr în societatea de astăzi. Cauţi job, găseşti internship, cauţi relaţie, ţi se dă ceva casual, fără etichete. Înveţi că nu are rost să mai cauţi, lucrurile vin de la sine şi dacă nu vin e bun şi internship-ul, adaugi la CV. La fel şi în cazul casualităţii. Ai ce primeşti, nu ce vrei, aşa merg lucrurile acum.

Era frig, genul ăla de zi în care auzi jumătate dintre cunoscuţi plângându-se de frigul de afară. Te plimbai şi îţi trăgeai mucii, trebuia să ajungi la facultate. Nu erai fascinat de ce se facea acolo, dar era ceva de făcut, îţi umpleai timpul cumva, mai bârfeai cu colegă-tu. Trivialităţi .

Ajungi, ai întârziat dar nimeni nu bagă de seamă. Profesorul proiectează imagini cu pisoiul lui, toate fetele se joacă Mahjong, colegă-tu de bancă stă pe Facebook.

“Ce zici, mă? La ora asta se vine? M-am plictisit ca naiba de ăsta şi pisica lui, Năsturel. Serios, de o oră vorbeşte despre nenorocita aia de pisică. Eu zic că ar trebui să se însoare cu ea şi basta. Ni la tine ce deşucheat eşti. Ce ai păţit?”

“Vai, cât poţi să vorbeşti!”, spui în timp ce-ţi dai geaca de pe tine şi te trânteşti zgomotos în scaun.

“Dar ce-ai, frate?

“Sunt frustrat. Depun CV-uri peste tot şi nimic. Bag picioarele, o să mor de foame iarna asta, iar trebuie să mă rog de bunică-mea să îmi pună bani pe card”.

“Bagă-te, bă, în internship-uri că te angajează după câteva luni”

“Unde papucii mei ai auzit gluma asta? Asta e o minciună nesimţită. Te duci acolo şi îţi aruncă muncă în spinare, faci cafele şi cu ce te alegi, tipule?”

“Păi, cu experienţă. Apropo de experienţe, cum merge cu gagica aia? Cum o chema? Blonda cu cercel în nas?”

“Nadina”

“Ce nume idiot! De ce nu i-au pus numele Adina? Nadina e atât de penibil”

“Tu crezi că mă interesează numele ei? Ai văzut ce fund are”, ai spus şi ai mimat o formă de clepsidră.

Profesorul îşi termină ora, probabil cu gândul la Năsturel, care îl aştepta cuminte acasă. E ciudat efectul pe care îl are singurătatea asupra noastră. Ne face onanişti, schizofrenici, ne face să credem că putem să citim gândurile animalelor, din casele noastre şi din locurile prin care ne perindă trupurile.

Te-ai îmbrăcat mai repede ca oricine din clasă şi ai tulit-o cu tovarăşul tău. V-aţi dus la panoul cu anunţuri ca să vă uitaţi de vreun job, ceva, orice. Acolo era o tipă care făcea acelaşi lucru.

“Mamă, cine e asta?”

“Nu ştiu, nu mă interesează. Uite caută ăştia de la firma asta de publicitate cunoscută intern. Haide să aplicăm!”

“Oare la ea putem să aplicăm pentru un internship?”

S-a întors înspre voi cu un zâmbet asemănător cu interiorul unui măr vechi-putred. Ţi se părea de o aroganţă mistică, dar tot era frumoasă. Da, vrei să fii viitor copywriter şi tot ce poţi să faci atunci când o descrii este să spui că e frumoasă. Bravo, frăţică!

Colegă-tu începe să se plictisească de citit afişe, aşa că îţi face semn că pleacă. Tu îl ignori, la fel cum ai început să ignori panoul. “ Dacă ar fi un produs ar mai trebui să mă chinui să o vând cuiva?” , ai gândit .

“Dacă cine ar fi un produs?”, întreabă ea.

Da, asta ai făcut, amice. Ai gândit fix cu voce tare, ţi-am spus că eşti cam nătărău.

“Eşti mut sau surd? “, insistă.

“Ambele”, ai zis în spirit de glumă.

Bravo, acum I se pare că eşti şi tocilar. Ce glume de clasa a şaptea!

“Eşti cam perspicace, enervant de perspicace. Şi, cum m-ai vinde?”

“Nu te-aş…”

“Haide, să lăsăm treaba cu traficul de carne vie. Dacă aş fi un produs, ce produs aş fi şi cum m-ai vinde?”, zise curioasă.

“Dacă ai fi un produs ar trebui mai întâi să te încerc. Să fac un case study, poate să te încerce şi altcineva, poate să mă uit”

“Eşti pervers. Îmi place, eu sunt Geanina”

“În ce an eşti?”

Îţi râde în faţă. Ce lache eşti!

“Anul III. La secţiunea la care tu sigur nu ai reuşit să intri”, a zis şi şi-a aprins o ţigară pe hol, lângă panou. Unde nu ai voie să faci asta. Tocilarul tău interior se abţinea să îi spună că o să o păţească dacă o prinde cineva. Dacă vă prinde cineva. Dar ce păr frumos are ! Tocilarul tău începe să se potolească, dar Ăl din Pantaloni începe să se agite.

“Auzi, nu cred că…”

“Aoleu, eşti din-ăla? Care dă cu gura?”, zise şi râse de parcă râdea de un copil care-a căzut pe scări. Satanic.

 

Leave a comment

Filed under Genul epic

Basm maritim şi iubire sub ultraviolete

DSC_0908[1]

Ascultam valurile seara şi mâncam îngheţată la micul dejun. Ne certam din nimicuri şi ne împăcam sub razele dureros de arzânde ale soarelui din Vamă. Berea ne era corabie în gânduri nisipoase şi scoicile ne sâcăiau.  Buzele arse de soare sorbeau din dozele de bere. E ceva cu aerul de mare: foame, dragoste şi sete. Părul se usca de la apa de mare şi algele se lipeau de piele. Băuturi erau băute, sărutări erau date şi amintiri erau făcute. Nu arde nimic mai tare decât inimi sub soarele de la mare. E ca şi cum sarea nu mai e doar un simplu condiment care îţi afectează sănătatea, e ca şi cum sarea din apă are un efect ciudat asupra oamenilor. Dacă marea nu ar fi fost atât de sărată probabil că nu ar fi existat atâtea poveşti de Vamă. Priviri sincere de sub gene lungi, piele uscată şi scoici în păr, fără griji şi alde d-astea.

E dureros să mergi la mare. Nu doar de la scoicile intrate-n picioare, nisipul care-ţi arde tălpile şi banii cheltuiţi, e dureros să mergi la mare pentru că nu mai vrei să te întorci acasă.

Pahare ciocnite printre zâmbete dăruite şi prăfuite de particulele de nisip care zburau prin aer, piele atinsă şi ciupită cu gândul de a crea amintiri care să dureze mai mult decât o viaţă umană.

DSC_0912[1]

Numai la mare toată lumea se simte filosof. Păi, de ce? Nu prea ai ce face pe plajă. Buzele-ţi pot fugi spre el circa câteva minute dintr-o oră, dar, în rest, nu ai decât să te prăjeşti la soare în timp ce-ţi contemplezi soarta. Şi totul începe de la sărutul ăla, sărutul de pe plajă, sărutul de lângă valuri, sărutul de pe câteva scânduri de lemn care ţi-au rănit oasele. La mare te simţi într-un basm: au loc festinuri cu mâncăruri alese  sau cartofii prăjiţi de la fast-food par o gură de rai atunci când i le furi lui din farfurie; au loc danţuri, chiar dacă sunt nişte bălăngăneli minuscule sau te uiţi la el cum cântă în gura mare o piesă de la vreo trupă necunoscută, dar care sună bine; treci prin probe de foc, chiar dacă probele astea de foc sunt de fapt misiuni de a găsi un loc la o terasa sau la cel mai popular loc de la mare;  ai un prinţ sau o prinţesă,  îl/o iubeşti şi când e murdar la gură de usturoi, în special când e murdar/ă la gură de usturoi. Dar, cel mai important lucru despre basmul de la mare: timpul stă pe loc, ceasurile nu au importanţă, doar soarele-ţi e călăuză.

Iubeşti sub ultraviolete şi îţi bronzezi sentimentele ca să le păstrezi calde ca buzele lui.

DSC_0910ed

2 Comments

Filed under Genul epic